Mai bine stingeam lumina.

Exista la nationala de cativa ani incoace eticheta asta potrivit careia echipa egal zero barat fara Mutu si Chivu. Si totusi.. Daca ar exista un 'si totusi' si se pare ca nimeni nu mi-ar permite sa zic asta din moment ce oamenii astia doi sunt considerati fortele naturii, dupa ce stimabilii or sa predea stafeta generatiei urmatoare, impropriu zis, stiind ca majoritatea are cam aceeasi varsta, cum am putea fi in stare sa ne descurcam? Contra deja s-a gandit sa isi vada de echipa de club si sa lase indatoririle nationale sa priveasca in urma un trecut destul de frumos al jucatorului „Gurita”, Chivu, Mutu, Radoi se pare ca, din ce declara „Briliantul” exclusiv pentru Antena 1, in vreo 2, 3 campanii de calificare si, de ce nu, in campionatele ce urmeaza, vor renunta si ei sa presteze pentru Romanica.
Si atunci, vine intrebarea: nenica, de ce ne plangem? De ce ne complicam existenta cu prostia asta cu „Mutu ne conduce” si il lasam pe Rat sa planga, umilit de intrebarea: „Este Mutu cel care trage echipa dupa el?” E mai rau ca in piesele dramatice ale Greciei Antice in care eroii mor si eroinele sufera neincetat, nu stim decat vedem situatia de la echipa in functie de ce fac sau nu fac vedetele. Ei bine, se pare ca vedetele au cam dat-o in bara in meciul de sambata, pe care nu doresc a-l comenta din motive de penibilitate suprema aratata de jucatori :D Tamas, preocupat de freza pentru care sunt convinsa ca s-a pregatit inca din timpul antrenamentelor, nu prea stia unde ii e locul in teren; drept dovada si-a luat si una in mufa, avand acum urma meciului dezamagitor pe fata. Cocis. Ah, cine e ala? Costea, introdus in primul 11 se pare pentru a-l incuraja, devine alta piesa mutata prost de Piturca pe tabla unde a fost facut sah mat chiar de suporterii romani care plecau de la meci in minutul 30.
Frumos a alergat Tanase care avea ceva din energia jucatorului Banel. Radoi, stalp in teren si baza echipei, nu a dezamagit. Rat, nu mai suferi si cauta in dictionar diferenta dintre practic si teoretic. Penalty? Cersim penalty? Nu prea tin arbitrii cu noi, nu? Respect pentru Contra care a jucat desi avea problema la mana si ca, prin maturitatea castigata in atatia ani de fotbal, s-a sacrificat, alergand pana la final. Piti, stai jos, ai 4.
Ce gri sters fuse tactica, cata inspiratie nu avem, cate scuze cautam! V-ati batut singuri? Nu cred. V-au batut sarbii. E o mare diferenta.

P.S. Jucatori care vor fi admisi in examenul de maturitate numit 'Nationala Romaniei' intr-un viitor apropiat si vor spulbera superstitiile 'Mutu, Chivu' : Sebastian Mladen, Torje , Bicfalvi, Bourceanu, Daminuta, Gangioveanu, Ropotan, Barboianu, Gaman, atat oameni din echipele de seniori, dar si juniori care promit (Sursa este bunul meu prieten Andrei. Sa traiesti!). Care dintre voi nu a auzit de ei, informati-va.

Despre ei. Despre doishpe C.

- Momente nepretuite din anii de liceu -
Fata profului de franc cand Luiza i-a recomandat serioasa o pastila de Memo Plus, pentru a nu mai avea pierderi de memorie. (Moldo tocmai iesise din ora si stimabilul nu isi amintea cand i-a dat voie. eh, detalii :D )
Momentul in care Haralamb ne-a felicitat pentru maiestria cu care am lipit gumele sub banci, dar si modul in care Spiri ne-a tratat cu raceala si indiferenta cand a vazut pozele 'artistice' cu minunatele banci sculptate in guma.
Ziua cand Obreja si-a dat seama ca lipsesc tablourile de pe palierul liceului unde era clasa noastra si investigatia care a dus la descoperirea anuntului 'Fumatul interzis' chiar deasupra tablelor de la 11c.
Craciunul in care Vlad si Pava au aruncat bradul in careu dupa ce noi am decis ca nu mai avem ce face cu el.
Faptul ca 'Treci la loc, 4!' nu ne demoraliza, pentru ca noi puteam discuta despre atitudinea profei/profului, impartasind aceleasi pareri. (Bah frate, ce bou e! Aveam deja 5 note, ce-i trebuia ascultare?)
Momentul in care Vlad a venit de ziua lui in Romania si a smuls un zambet de pe chipul dirigai cand aceasta l-a vazut in ultima banca.
Chipul lui Malax cand a luat ciocolata din cutia profei de rom, in timp ce dumneai Coco Chanel pregatea alt discurs academico-stanesciano-eminescian. Cred ca era si 'sausiur' p`acolo (niciodata nu am stiut cum se scrie cuvantul blestemat :D)
Excursia in care Malax a primit porecla, dar si fetzele tuturor in acea excursie; Vlad&Co dand iama in ciocolata, suc, mancare si toate alea - MEMORABIL. Avem si poze cu flagrantul baietilor mbuhahaha. Marean dansa din buric dupa ce bause prea mult 'Malaxa' (Metaxa in limba romana)
Momentele MELA. Modul unic in care un ics apare scris pe tabla din dreapta, apoi programul void $^%&$ STARtoca se continua pe tabla din stanga cu y si z in stransa legatura cu fisierul deschis pe tabla din cealalta stanga.
Mela: 'Ci vrei tu?' 'Ci-i cu tini?' 'Ia hai, iesi afara si termina de mancat!'
Orele interminabile de fizica in care dormiiiiim si dormiiiiiiiiim. Si se aud gemete din spatele clasei, si Pava impinge bancile in fata, si Dina - psp psp psp, care acum e - iPhone, iPhone :) si diriga resemnata sterge tablele, si Robu isi ia 2 peste cap de la Scumpete, si eu zic 2 glume proste, Ylo, Liz, Rox rad; si Rlk ii povesteste cva lu` Mady, acum rad si ele :D si Diana raspunde la ora. si Rzvn face o gluma de Vali si Marean se prapadesc pe jos (si pe sus, daca vreti) de ras.

Fantastice orele de mate la care linistea anunta un nedorit: 'ia hai din prima banca din mijloc.. la tabla', 'care esti, Borcea? ia hai la tabla', 'dam lucrarea azi, nu?' . Profu razand si facand misto de orice prin replicile lui sunt momente de neuitat.
Fiecare concurs castigat care insemna automat un tort delicios impartit la 28 de draci flamanzi, dar si onoarea cu care ne vizita lumea pentru a vedea 'cea mai frumos impodobita clasa de Halloween, Craciun, etc' - Iesi afara, n-auzi, wa?
Stiti voi cum se zice 'sunteti boi' in rusa? Ei bine, noi am aflat in clasa a 9a, 10a la ora de chimie.
Iar la ora de franceza l-am facut pe prof aproape sa planga. Noroc ca nu i-am zis atunci de Diazepam, cine stie in ce stop cardiac o dadea.
Baba noastra, Roxana, care are intotdeauna un zambet pe fata si care nu fuge de viata, incercand sa gaseasca in orice lucru un nou mod de a fi spontana, de a profita de frumusetea anilor de liceu.
Marean, de serviciu, sterge tabla, mate: 'ia ramai la tabla' . 'tu-ti mama ta de Galaftion. las ca vezi tu maine'
Pava: 'zi da, zi da', 'wa mady, wa femeieee', 'robu fumeaza', 'hirtan vrea la tabla'
Raluca, Mady, Baba facand poze in ora de franc.
Mada iubind viata si pe Ionut, normal. :D
Costina - cls a 12a - nu plecam de la biologie? nu plecam ora urmatoare? nu plecam, nu plecam?
Spiri: Andreea, unde ai fost ieri? Tilica: Am avut treaba.
Spiri: Cine a semnat cererea? Tilica: Eu.

Bautura in autocar, bautura la cabana, poze nebune cu clasa, Obreja zbierand la noi in toiul noptii, majorate la care Moldo doarme pe masa, bairam la care Marean se simte bine, dar nu e pe picioarele sale, pizza de la vesuvio, batai cu bulgari in clasa.
Franc: Ma faceti nebun? Eu su..nnn..tt cum? Eu nebun? Cu ce motiv imi dau 2 pe site? Eu nebun?
Doar niste fragmente din astia 4 ani. Doar niste bucati de amintiri care poate starnesc interes si haz. Doar noi.

Vibrez

Aspir de mult la glasul tau

Voiesc s-aud, sa tremur

Ard simplu si vadit si zau

Ca vreau s-aud, sa tremur.

Si dor si simt si zbucium

Si lupt si cant si fluturi

Si-usor gasesc sa spun acum

Ce vreau s-auzi, sa tremuri.

Vibrez in sute de simtiri

Pamant nu simt sub mine...
Ochi frumosi cu vii sclipiri

Inima mea-i la tine?

Si cald si plang si e ciudat

Si simt si zbor si teama

Ma tot gandesc cat de curat

Este-un fior si-o palma.

E calda si ma tine strans

E palma ta si stiu ca

Vibrez cand calm si pe ascuns

Fagada stins mi-o da.

Cancerul nu ucide spiritul

Am invatat ce e suferinta si nu doresc nimanui sa simta amarul gust pe buzele sufletului sau. Sursa continua de neplaceri si de crude amagiri la adresa ta, in fata ei nu ai scuze si nici aparare, iar usile fragmentului de suflet afectat nu se inchid, oricate clipe ai trai dupa aceea. Toti suferim.. mai devreme sau mai tarziu, mai mult sau mai putin, mai tratabil sau nu. Depinde daca reusim sa ne ridicam sau daca avem motivatia necesara in lupta cu boala.
Mi s-a reprosat de catre o persoana care ma cunoaste prea putin, se pare, ca sunt vulnerabila la problemele delicate ale vietii si ca, prin urmare, in orice clipa se asteapta sa cad, infranta de sirul interminabil de tradari, suferinte, minciuni si tragedii ale vietii si, odata palmuita de aspra infatisare a bolii, nu ma voi mai ridica, sunt prea slaba.

Oare ar trebui sa-i spun ca m-am intalnit deja cu durerea? Sa ii explic si ei ca am fost si am vazut? Ca am suferit si am plans? Cum sa ii explic cuiva care ma crede invinsa ca tulburarea mi-a macinat mereu gandurile, mi-a macinat visele, a macinat tot?
Sa vad oameni care se lupta cu moartea, sa vad persoane ce nu si-au pierdut doar parul, ci chiar sperantele in cautarea sanatatii si poate, implicit, a fericirii este cutremurator. Si mai tulburator era faptul ca ii vedeam aproape ucisi, cazuti la pat, nenorociti de cancer in timp ce si eu ma tineam cu greu pe picioare. Nu stiu ce te consuma mai mult, faptul ca esti in suferinta fizica sau privirile pe care acele persoane bolnave le arunca, tremurand de frica bolii.

Atat de calzi si de sinceri, lor le era mila de mine. Pentru ca eram doar un copil rapus de o boala, care trebuia sa se recupereze dupa o operatie destul de nepotrivita pentru varsta mea frageda. Pentru ca, pe patul de spital, rapusi si gemand de durere, mai aveau puterea de a mangaia crestetul celor speriati, de a le spune o vorba buna, de a ii incuraja sa vada viitorul. Chimioterapie, raze, unde magnetice, aparate ce iti transforma creierul intr-o leguma. Si totusi poti fi om cat ti-a mai ramas, poti sa intrebi un copil de 18 ani cum a ajuns in Cluj pentru a se opera, ii poti citi in priviri disperarea pentru ca nu stie ce ii rezerva soarta. Oamenii astia sunt aur, un aur neslefuit, dar pretios si demn, un aur ce nu dispare atunci cand apar semne ale trecerii timpului. Ei marcheaza triumful cancerului pe pamant si, desi pier cautand fericirea in sanatate, in mod sigur vor ajuta alti oameni sa vada altfel probleme vietii. Pe mine m-au ajutat enorm sa inteleg cat sunt de norocoasa sa traiesc langa familia mea, langa prieteni, sa fiu iubita si (mai mult sau mai putin) sanatoasa, sa privesc inainte si sa zambesc fara frica.

Am invatat ce-i durerea si nu mi-e frica sa recunosc ca am fost pierduta pentru mult timp, crezand ca nu voi fi destul de puternica. Si nici nu sunt fatarnica cand spun ca imi iubesc lumea, pentru ca ei, bolnavii de cancer si oamenii operati de tumori din Institutul Oncologic 'Ion Chiriuta' din Cluj m-au facut sa vad viata altfel. Odihneste-te in pace, Elena!