Instinct primar

Intotdeauna o parte din mine va cere sa nu il uit. Tresalta ceva in interior atunci cand privirea lui ajunge in dreptul bataii inimii mele, atunci cand ni se incruciseaza privirile intr-o contopire ce proiecteaza pe un ecran, aievea, amintirile care ne-au facut sa fim indragostiti. Incerc in continuu sa definesc ce inseamna aceste batai ale inimii mele, pielea care imi arde din moalele capului si pana in varful picioarelor, ascutind o pasiune ce nu doar ca ma intimideaza, ci naste, dincolo de dorinta corpului meu de a fi cu el, de a fi a lui, o traire pe care nu o pot stapani, de a-l pune pe un piedestal pentru restul vietii mele.
Este temperamental. Si tocmai asta ma atrage de mor sa fiu langa el, sa apartin lui. Inca nu inteleg de ce modul lui de a ma face sa sufar misca totusi un sentiment tulburator de atractie, de pasiune in mine, fiind secatuita de orice putere de impotrivire. Nu am stapanire asupra acestui uragan ce salasluieste in fundul sufletului, a ratiunii, a tuturor punctelor erogene de pe suprafata corpului meu si, desi nu doresc sa fiu stapanita de instincte primare, ador acest mod al meu de a iubi.
Astept cu nerabdare sa il vad din nou si sa ii marturisesc ceea ce nu am avut niciodata curajul, sperand ca nu ma va condamna pentru incapacitatea mea de a-l intelege in totalitate, oferind sanse atractiei care exista intre corpurile, aspiratiile, gusturile noastre.
Nu sunt doar o muritoare care aspira la implinirea in dragoste, sunt un om, cu slabiciuni si momente de nebunie (curata), dar ma pot darui pentru cauza noastra, aratandu-i ca, poate intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, ne vom consuma pacatul, fara sa ne gandim la consecinte.