Cold november rain

Toamna am parte de mangaierile lui in fiecare moment in care vantul imi scalda porii in batai racoroase. Ne place sa pierdem ore in sir in cada din baie, uitand ca exista o lume afara, uitand de sunete si de mirosuri, ascultand bataile puternice ale inimii si respiratia, care ingheata pret de cateva clipe atunci cand privirea lui cade asupra pielii mele.

Mainile lui mari si deloc aspre iubesc sa caute pe teritoriul pantecelui meu acel loc ce, atins fiind, ma arunca in abisul unei placeri vinovate. Stie ca acolo e locul implinirii mele si imi adulmeca fiecare centimetru, sperand sa descopere un alt lacas care arde dupa sarutarile lui.

Ticaie. Loveste. Imi tine vocea amortita si saruturile aproape de pieptul lui. Si bratele ii sunt atat de calde incat nu as mai simti nici foame, nici dezamagire, nici frisoane daca as continua sa traiesc dupa aceasta toamna. Si aburii lipiciosi se ridica, in timp ce aerul cald ne copleseste simturile.
Nu inceteaza sa-mi surprinda imaginatia, luandu-mi chipul in palme si schitandu-mi conturul fetei, impreuna cu linia buzelor, atingandu-mi usor gatul. Peretele este inghetat, desi arunca aburi lacomi si imensi asupra bratelor noastre reci. Ma sting usor asteptand sa-mi iubeasca bratele si restul pielii mele parfumate, in aer miroase urma unei lumanari stinse, iar asta imi ameteste simturile deja buimace. Dar el imi tine de urat, de frumos si de tot dulcele din viata mea, alaturi de el pot si si ametita si imbatata de racoarea camerei. Lui ii datorez vibratia si dorinta, el m-a invatat sa traiesc ploaia si apa ca si cand as fi binecuvantata sa simt un foc salbatic in interiorul meu. Iar toamna, el ma implineste in fiecare moment.

Noiembrie rece, nu imi poti fura caldura lui. Nu imi poti lua respiratia lui calda si bratele ce ma domina. Noiembrie rece, cheama iarna si pleaca!

Pista invingatorilor

Alegerile pe care le facem in viata sunt de cele mai multe ori o completare a valorilor noastre. Sau poate o confirmare ca drumul pe care ne aflam este cel bun. Oricum ar fi, acel drum trebuie gasit prin siguranta si suflet, respect si multa determinare.
Prima oara cand Matt a pasit pe pista de automobilism, a stiut ca va iubi acest sport. Simtea ca acesta este drumul sau in viata si ca, indiferent de ce ar urma, nimic nu l-ar impiedica sa renunte. Desi avea doar 9 ani cand tatal sau l-a dus la prima competitie de automobilism, in sufletul baiatului fiorii deja ii resuscitau toti porii, sunetul rotilor flamande de viteza il fascinau, facandu-l sa viseze dincolo de linia de sosire.
-Tati, de ce pilotii incetinesc in curbe?
-Pentru ca altfel drumul inselator i-ar duce in directii nedorite.
-Dar daca incetinesc, nu pot fi depasiti mai usor de cei din urma?
-Bravo, esti foarte istet pentru varsta ta. Asa este, doar ca daca observi bine pista, iti vei da seama ca ei toti lupta pentru acelasi lucru: linia de sosire. Daca risti si nu incetinesti la curbe, atunci vei ajunge unde nu trebuie. Si vei rata sa vezi primul, steagul de sosire.-Tati, vreau si eu sa vad primul steagul cand voi fi mare.

Se întâmplă câteodată.. Un moment se opreşte în timp. Si pluteşte şi rămâne… pentru mai mult de un moment. Şi sunetul se opreşte… şi mişcările se opresc…pentru mult, mult mai mult de un moment. Şi apoi momentul dispăru.
Iar inima lui Matt incepu din nou sa bata.
“ -Tata, vino! Am nevoie sa ma ghidezi. E totul gol, nu mai vad linia. Este.. gol.”

Presa internationala profitase de accidentul lui Matt din ultimul Grand Prix al sezonului pentru a aduce in centrul atentiei viata tanarului ce a socat lumea automobilismului prin daruirea sa extraordinara. Desi nimeni din familia Hewit nu dorea sa comenteze nefericitul accident, speculatiile incendiau in fiecare zi mass-media, camufland scena competitiilor pe patru roti intr-un adevarat spectacol comercial. Insa lupta cu moartea a sportivului nu putea fi divulgata unor astfel de actiuni ieftine si lipsite de esenta. Doar el si amintirile legate de tatal sau aveau prioritate acum. De fapt, acestea i-au adus inapoi bataile inimii si respiratia.
-Matthew? Ma auzi? Poti sa deschizi ochii acum..
-Tati?
Cu emotie in glas , ridica prima pleoapa si apoi, intr-un gest infantil, bulbuca ochii pentru a-si arunca privirea asupra tortului acoperit de munti de ciocolata. Toti incep sa cante: “Multi ani traiasca, multi ani traiasca, la multi ani!”.
-La multi ani, dragule, il saruta tandru Linda, mama sa.
-Sufla in cele 10 lumanari si puneti o dorinta, baiete! Incearca sa fie una fara coada si fara mustati. Asta ai primit anul trecut.
-Tata, acum imi doresc..
Dupa un lung moment de tacere, o voce de femeie ii acopera gandurile tanarului.
-Domnule Hewit, ma auziti? Asistenta, cheama doctorul imediat. Pilotul nostru isi revine.In minte ii rasuna acel blestemat: “Sa fiu pilot de curse. Tata, asta imi doresc.”

Nu lăsa pasiunea ta să moară, scânteie cu scânteie în mişcarea continuă a lui “nu chiar”, “încă nu”, şi “deloc”.
Nu lăsa să piară eroul din sufletul tău în frustrarea vieţii pe care o meritai şi n-ai reuşit să o ai.
Lumea pe care o doreşti poate fi obţinută. Există. E reală. Să nu clachezi. E posibilă. E a ta.

Mama la 11 ani, imi caut copilaria

“Mama la 11 ani, pierdut si caut copilaria.Este o tanti imbracata in culorile curcubeului, are chip de papusa si imbratisare tandra. Ofer recompensa celui care o gaseste un zambet ce ma insotea inainte sa port o jucarie in pantece.”

Impreuna carpim viata :)

“Nu stiu de ce viata-i scurta,

De ce n-o carpeste cineva?

Hai impreuna!

Eu de-un capat tu de altul

Da… hai 2,3 si..S-o lungim cat om putea. ”

Smiley mi-a dat o idee foarte buna in melodia sa. De ce sa nu carpim viata? Vrei?

Sa o facem sa dureze mai mult, sa o facem sa inchida ochii atunci cand nu vrem sa treaca clipa atat de repede.

Sa putem sta imbratisati la malul marii pana ce rasare soarele, iar apoi sa putem capta in coltul sufletului imaginea grandioasa.

Sa putem zambi mai mult decat 10 pretioase momente. Sa fie un zambet etern. Si cand plangem sa zambim.

Sa avem voie sa ii cerem noi lunii sa apara si sa nu asteptam mereu sa vedem cerul plin de stele. Sa le dam noi culoare si forma stelelor.

Sa nu ne fie frica sa coloram zilele, desi ele vor sa fie gri si sterse.

Sa ne dam mana, fara sa ne fie teama ca suntem priviti.

Sa rasuflam usor si sa mai privim si fuga norilor.

Sa ne iubim mai mult. Sa ne uitam unii la altii mai mult. Sa ne amintim mereu unii de altii.

RIP, ELENA!

Dansand in ploaie

Anyone who says that sunshine brings happiness has never danced in the rain.

Remuscare

Acum regret ca am trantit nervoasa usa, neprivind inapoi. Am crezut ca orice alt cuvant poate fi de prisos si am lasat tacerea sa decida pentru amandoi. A fost scurt, dar se pare ca imaginea acelui moment in mintea mea capata noi dimensiuni, se repeta intr-un ritual ce dureaza mai mult decat viata insasi. Ar trebui sa accept resemnata ceea ce destinul a ales fara sa-mi priveasca chipul sau fara a asculta motivele? Sa privesc in continuare trecutul cu o nepasare surda si care imi consuma fiecare clipa, chinuindu-ma cu un nesat amagitor? Si daca as vrea sa strig la tine, tacere? Daca ti-as complimenta pustietatea, as reusi sa smulg macar un ecou? Ar invinge singuratatea doar un singur si ciudat ecou? Sau mi-as pierde glasul in zadar incercand sa-ti acopar imensa prapastie?

De ce te incapatanezi sa ne inchizi in aceste cufere ale indiferentei, obligandu-ne sa ne traim viata chinuiti, ursuzi unii fata de ceilalti, reci si atat de pustii, dorind implinirea numai pentru noi?
Mi-ar placea sa iti alin durerea spunandu-ti ca doar vantul a facut acea usa sa se inchida, limitandu-ne lumile in cel mai crud mod cu putinta. Ai accepta sa te mint? Sa-ti tradez simtirile si sa-ti spun ca nu a fost vina mea.. Poate asa voi reusi sa scap de aceste remuscari. Da da, iti voi marturisi. Ma vei intelege si ierta. Te iubesc.

Acum regret ca nu am expediat niciodata aceasta scrisoare. Inca te iubesc, chiar daca .. usa ta e inchisa pe veci.

Atentat la campioana - part 2

Lectia de zbor. Cu Rijkaard in Champions League.

Realitatea a dominat aseara intreaga suflare microbista venita sa ia parte la magia care, se pare, ca transforma, la fiecare partida, acea parte din Manchester in "Teatrul Viselor". Vise.. da. Iarasi se pare ca am pornit la drum cu foarte multe vise, dar cu putine conceptii despre cum se materializeaza aceste notiuni, despre cum se transforma un ideal oarecum fantezist intr-o manifestare ce incadreaza realismul in parametri vii si fundamentali ai jocului numit fotbal.
"Teatrul Viselor" se definea cel mai bine anul trecut, in sfertul de finala Manchester - As Roma, cand diavolii rosii ai Angliei zdrobeau echipa italiana cu un verosimil 7-1, dupa 90 si ceva de minute in care nici nu te mai impresionau executiile de varf ale alb rosilor. Mai mult soca lipsa de coeziune si inexistenta absoluta a apararii italine. Destinul facea insa, ca roata sa se intoarca, iar in semifinala disputata pe San Siro din Milan, englezii sa cedeze tocmai in fata unei echipe din campionatul italian.
Revenind in prezent, rememorarea secventelor importante de joc de aseara ne confrunta cu o situatie destul de grea pentru echipa catalana si, in special, pentru coordonatorul principal al esecului de pe Old Trafford: Rijkaard. Probabil ca acest "fiasco total", cum il numesc gazetele sportive din Spania, nu se rezuma doar la meciul pierdut in returul semifinalei, ci concentreaza toate deciziile mai putin inspirate luate de antrenor in aceasta perioada mai putin favorabila pentru formatie.
Tehnic vorbind, structura echipei si detaliile dezbatute de olandez cu jucatorii ar fi parut sa redea jocului acea calitate ce putea detasa formatia din Catalonia de orice alta echipa aspiranta la cupa europeana a campionilor. Dar totusi, din punct de vedere evoluativ si practic, rezultatele masurilor luate de Rijkaard l-au facut sa suspine chiar si pe cel mai infocat suporter.
Astfel, dupa meciurile rusinoase nu doar din campionat, ci chiar din liga suprema CL, plecarea antrenorului este din ce in ce mai categorica, iar opiniile suporterilor ajung sa concureze chiar si idea renuntarii la multi dintre jucatorii fundamentali ai echipei.
Concluzia? Trebuia sa inveti de mult sa zbori, Rijkaard.

Lacrimi in culori de fond de ten

Nu mai are timp pentru nimic in ultima perioada. Isi imparte obiectiv clipele libere intre emisiunea de la radio si plimbarile pe malul Dambovitei cu al ei suflet iubit. I se citesc pe chipul palid riduri incrustate in pistrui, iar pe buzele mici si fragede apar semne usoare de uscaciune.
-Ce repede a atipit padurea anul acesta!
Zambind ascuns si cu chef de joaca, el ii raspunde:
-Uite unde era spiritul critic al naturii! Pastreaza opiniile critice pentru asta.. ii reproseaza scurt, tragandu-i corpul intr-o miscare rapida si brutala, reusind sa-i muste buza de jos.
Fascinata de placerea momentului, se lasa ademenita de miscarea sententioasa a buzelor lui si de pipairea deloc inocenta a degetelor mari, dar calde.
-Esti asa de prostut. Am venit sa admiram emotia pe care o degaja culoarea toamnei, il indeparteaza ea deloc convinsa daca a se rupe din imbratisarea ce o topeste. Face trei pasi mici si grabiti spre o poteca strearsa si continua:
-Ai privit norii astazi? Dar cerul? Si.. si.. culoarea pe care o citeste raul in fiecare..
-Taci acum! Vino repede sa vezi ce am gasit.
-Nu te cred. Ma minti, ii raspunde cu un fior in glas, curioasa de izbanda cercetasului ei.
-Hai sa vezi.. acum. Uite, imi leg mainile la spate si ma autoexilez in acest copac. Promit sa nu te maltrarez, copil.
-Promiti?
-Pe cuvant de.. dansator de samba.
Uimita de vraja momentului aude doar ultimul cuvant .. samba. Ce i-ar mai placea sa danseze samba. A vrut mereu sa fie lipsita de inhibitiii, sa danseze asa cum numai latinii adevarati o fac. Se apropie de ochii lui albastri si surprinde brusc un zambet ametitor pe chip. Grabeste pasul si ajunge in dreptul copacului ce ar trebui sa fie "castelul de exil" al condamnatului.
-Stai tu putin. Cand ai invatat sa dansezi samba, maestre? Si zici ca.. intrerupta imediat de bratele lui la fel de puternice ca si in prima noapte de dragoste, isi prinde mainile albe si usoare dupa capul lui. Ii gaseste obrajii reci si, cucerita de forma fetei lui, ii mangaie pometii in cautarea liniei masculine a chipului. Il saruta mecanic dupa ureche, incredintandu-i mainile mici gatului descoperit si atins in permanenta de narile vantului.

Priveste intalnirea perfecta dintre munte si cerul senin. El da sa o sarute pe gat, dar refuzul ei este categoric. In schimb, ii ofera fruntea pentru a o acoperi de fiorii reci ai padurii. Suspina si arunca fascinata un bob de lacrima pe crestetul lui.
-Stii ce voiam sa-ti arat adineaori?
-Cum dansezi samba? Esti prea bun pentru mine, il saruta suspinand iar.
-Da da, si asta. Dar, uite, plangacioasa mea.. Aceasta frunza se asemana cu chipul tau. Nu radiaza bucurie si emotie ca tine, dar amandoua v-ati scris povestea vietii privind mereu la toamna si la joaca norilor cu culori si umbre. Intelegi?
Priveste cuvintele lui ca un invatacel in prima zi de scoala.
I-ar placea sa fie adevarat, sa stie ca asemenea unei frunze, poate vibra si poate fi descoperita in nuantele tomnatice si palide. Dar viata ei nu a fost asa. Nici acum nu este. Mai are timp .. poate doar pentru a isi da pometii cu un auriu fond de ten.
Si suspina.. si se gandeste..

Atentat la campioana

S-a spus dupa meciul catalanilor extraterestri ca norocul lui Rijkaard a fost maret. Si ca poarta lui Manuel Neuer a fost foarte bine plasata in timpul inscrierii golului. Oare?

Desi se discuta de mult timp in presa spaniola de o demitere a antrenorului olandez si desi rezultatele contrazic in permanenta atitudinea de campioni pe care jucatorii o aveau acum cativa ani, echipa se afla intr-un stadiu pe care suporterii refuza sa-l inteleaga. Laporta nici macar asta nu constientizeaza. Oricum actionarii nu au fost niciodata interesati de tactica sau de tehnica pe care antrenorul decide sa o aplice.
Doar in fotbalul romanesc se mai intalnesc astfel de patroni incapatanati care, indiferent de viziunea antrenorului, schimba, “pe banii lor”, definitia completa a titularului.
Nimic mai corect. Oricum clubul este al tau.

Dar cum se rezolva o astfel de situatie atunci cand panorama este Primera Division sau Champions League? Apelezi la un Messi aproape refacut? Asa si? Oricum si cu Messi in primul “11″ ati pierdut in “la primera”. Il astepti pe Deco sa fie reintegrat dupa accidentari? Serios? Cu Deco la mijlocul terenului pierdeai cu Chelsea anul trecut prin optimi.. Nene Rijkaard, ce se intampla?
Cred ca este un atentat la campioana. Si nu presa sau atacurile ETA sunt cele care deregleaza moralul echipei…

Aratarea noptii

Ca sa vezi! Ce greu apasa
Mirosul de zi si stanca
Si mirosul gol de zarva
Si pierzania-n ta sansa.
Stai ascuns in umbra sortii
Te prefaci ca nu iti pasa
Si umil traiesti a noptii
Somnul cald si steaua-n casa.
Orgolios si fals si aspru

Te ascunzi dupa un deget
Nu te lasi vazut ca astru
Esti sarac, orfan in cuget,
Si nici nu voiesti sa suferi…
Firesc spirit gol, de paie
Idealul tau ce preferi
Nu e-a inimii bataie
Nu e dragoste si pace.
E un tel ursuz si rece

E o scena dintr-o drama
Un fidel fior de teama.
Esti maestru-n miselie
Si acoperi a ta vina
Cu-n manunchi de praf si fie
Sa nu cazi lovit de tina!
Eu sincer si pustiit
Doresc tie, muritor,
Sa nu cazi ori fi lovit..

Esti pervers, amagitor,
Dar nu meriti tot mereu
Sa cersesti lumina noptii
Nici sa cugeti ca un zeu
Ori lasat in voia sortii.
Ca pierzania-n ta sansa
Si mirosul gol de zarva
Ca si crud miros de stanca
Ca sa vezi! Ce greu apasa..

Efect de recul

Sau teoria distrugerii tale ca entitate a materialismului

Nu, nu doresc sa creez nici un fel de controversa legata de discutii filozofice despre materialism, despre perfizie, ipocrizie, lipsa originalitatii in spatiul in care incercam sa ne dezvoltam ca hibrizi ai societatii. Nici nu simt nevoia sa trag linie si sa insumez, la sfarsit de semestru de viata, cantitatea de informatie fara forma, fara capat, fara bataie de inima, pe care mintea mea a insusit-o. As fi prea ipocrita, din moment ce si mie imi place sa-mi pierd capul in prostii fara sens, sa relationez cu oameni absurzi si cu sentimente fara baza afectiva. De asemenea nu vizez nici explicarea efectului de recul al unei arme de foc la fiecare tragere, desi subiectul, din punct de vedere fizic si nu numai, poate genera adevarate reactii in cautarea explicatiei stiintifice potrivite.
Propunerea tematica si interpretarea pe care doresc sa o primesti din aceste ganduri interfereaza cu planuri ale adolescentei si, in mod direct, cu trecerea fireasca de la aceasta etapa a copilariei la maturitate.
Ca un prim pas in abordarea subiectului iti propun un mic exercitiu de “memorie”.Gandeste-te cand a fost ultima oara cand ai privit fuga lenta a norilor. Sau mai stii exact cand te-a bucurat ultima oara un chip de copil? De ce sovaiesti? Haide, spune..
Cumva astazi doar l-ai tinut de mana, evitand sa-l saruti si sa te afisezi cu el in public? Ai pastrat secretul mangaierilor sale doar pentru voi doi?
Cand ai chicotit gentil, flirtand nevinovat si pretentios, l-ai privit cu toata caldura pe care esti in stare sa o transmiti?

Efectul de recul iti manevreaza pasii, iti dicteaza modul in care ar trebui sa te manifesti.
Nici nu realizezi cu cata energie, cu cata forta poti fi lovit inapoi de efectul rece al reculului. Mai intai te face sa crezi ca orice actiune pe care o intreprinzi este acceptata in acelasi mod de cei din jurul tau, dar dupa ce ambitia iti este pusa in joc, dupa ce orgoliul actioneaza in favoarea ta si impotriva lor, descoperi uimit ca toate gloantele s-au risipit in idealurile lor. Le-ai omorat visele incercand sa cuceresti telul tau de o viata.
Invrajbit de materialism, fascinat de putere si manat in continuare de orgoliu, detii puterea absoluta si drumul de intoarcere spre ceea ce erai inainte isi pierde linia discontinua, santurile, culoarea.
Recunoaste! Efectul de recul te-a invins.
Iti aduci aminte cand ai vazut norii ultima oara? Daca i-ai vazut astazi miscandu-se usor, usor, inseamna ca socul efectului de recul nu a aparut la tine.. Inca..

Undeva.. candva..

"In lucruri simple ma regasesc.. si cand zambesc si cand traiesc. Doar o clipa mi-e de ajuns sa visez, vreau sa dansez.. nu ma opresc."

Se spune ca lucrurile marunte sunt cele care dau cu adevarat culoare vietii. Zambetul unui copil si o dimineata racoroasa de vara, o iubire patimasa si un sarut furat, o singura stea care straluceste intr-o noapte de iarna si un suspin plin de fiori si placere atunci cand deschizi ochii si realizezi ca ai adormit in bratele lui pe plaja..

Asculta o imagine si priveste o soapta a unui copil cu suflet de femeie. Asculta cantecul mintii ei de copil :
Sa te trezesti dimineata pe plaja... sa privesti rasaritul si sa visezi ca tii soarele in mana. Sa simti nisipul ud in timp ce alergi pe faleza pustie si racoroasa. E dimineata abia, trebuie sa te invelesti cu caldura trupului persoanei iubite, soarele va aparea mai tarziu putin. Pana atunci, uita-te in jurul tau si .. incearca sa memorezi modul in care se sparg valurile la tarm. E o senzatie unica si speciala.

Iti tremura picioarele.. iti este frig sau te cuprind fiorii cand vezi o mare asa MARE in fata ta?

La cativa nori departare va aparea si soarele. Dar pana atunci bucura-te de peisaj. Se vede o barca in departare, si daca intinzi putin mana, ti se pare ca ai cuprins-o.. Desi incerci sa desenezi o inima mare pe nisipul rece si intepator, apa iti naruie sansa de a capta aceasta imagine unica intr-o poza. Uita-te in departare! Nu.. soarele inca nu a aparut, dar se aud stoluri de pasari. Te sperie? Ele nu se sperie de nimic.. Marea e viata lor, sunetul ascutit al marii cand se sparge de tarm este fiorul lor de o viata, este ceea ce ii face sa zboare spre zari timide, necunoscute inca.