Raceala, dezgust

Merg hotarat si nu privesc inapoi. Acum am prea multe probleme si nici gandul ca ar trebui sa intorc privirea nu manifesta prea mult interes. Acum totul este intre mine si asfalt. Este umed, se pare ca a plouat azi-noapte. Si ce daca? Oricum el e mult mai uscat decat orice muritor de rand. Este amestecat cu pietris, cu sacrificiu, cu timp. Pare usor depasit de situatiile cotidiene, chiar da sa fie putred. Dar nu.. Oricum oamenii sunt mult mai putrezi decat el.

Trebuie sa-mi eliberez mintea. Gata. Tac.

Si cand ma gandesc ca am pierdut atata timp fara sa stiu cat de confortabil este asfaltul. Da, este rigid, aspru, inuman, rece, abandonat, urat, putred. Miroase urat si este plin de praf. Parasit de toti si incercat doar de masini si de trecatori flamanzi de cotidian, de probleme zilnice, nimeni nu se gandeste la el. Si totusi.. el se gandeste la noi.

Am transpirat. Ma opresc cand melodia din mp3-player se termina brusc. Nu vreau sa stau in loc, e ca si cum i-as intrerupe ritualul drumului. Trebuie sa continui. Viteza.. da, este exact ce imi trebuie acum.
Uite.. urc un deal si sunt depasita iar de gandurile mele. Ma asteapta dincolo de vale toate visurile urate de saptamana asta, iar multe din solutiile pe care trebuie sa le gasesc se ascund in inima padurii. Nu vreau sa ma duc acolo. Drumul ma intelege si imi ofera o scurtatura spre un nou inceput. Este doar o poteca, dar macar nu trebuie sa infrunt privirile lor, fericirea, durerea pe care ei si-o provoaca incercand sa fie fericiti, zumzaitul de primavara.

Nu e bine. Alearga! Ai uitat? Lasa-i sa fie fericiti, oricum nu o sa dureze. Chipuri de lut si insigne demonice, muritori imprastiati in negura cotidianului, nu va cunosc.. si nici nu vreau. Sunteti inferiori desi ma priviti pe mine cu raceala si cu dezgust.

Drumul. Picaturi de ploaie. Fiori. Bate vantul. Viata continua.
La fel si eu continui sa alerg. Trist, ratacitor, flamand, palid, slab. Dar merg hotarat si nu privesc inapoi!